miercuri, 26 noiembrie 2025

Istoria Instituției de Educație Timpurie Obreja Veche

Pe teritoriul satului Obreja Veche în anul 1968 a fost grădinița de copii. Amplasată în unul din acareturile conacului boieresc. Iar în anul 1987 clădirea a fost renovată, schimbându-i-se aspectul și specificul de instruire. Astfel, clădirea divizată în două: în prima parte se educau copiii din familiile specialiștilor, iar în cea de a doua parte se educau copiii de țărani.

Pe parcursul anilor șefi de grădiniță au fost: Eudochia Rusu, Zinaida Buzdugan, Maria Alexandrova, Tina Coșulă, Zinaida Cazacu,  Zinaida Cucu, Lidia Ureche, Silvia Grăjdianu, Ludmila Pînzescu,  Raisa Bogdan, Valentina Rucșineanu,  Ala Popan.

La moment activează 5 grupe de vârste diferite începând cu 3 ani până la 6 ani în număr de 130 copii, dintre care 14 copii se transportă, deoarece vin de la Obreja Nouă. Aici sunt angajate 27 persoane dintre care 10 cadre didactice, 15 auxiliari și 2 cadre sezoniere. IET este dotată cu sistem autonom de încălzire, cu apă și canalizare, cu săli de baie în interior, este conectată la rețeaua de Internet. Au acces la un teren de joacă bine amenajat. A beneficiat de finanțare din partea României fiind reparată acoperișul și 3 săli de grupe.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

”Să trăiți, să înfloriți...”

  „Sosirea sărbătorilor de iarnă constituie un prilej de bucurie, atât pentru copii, cât și pentru adulți. În aceste zile, inimile noastre s...