„Poveștile sunt o fereastră către sufletul copilului,
ajutându-l să înțeleagă lumea din jur și să-și proceseze emoțiile”
Carl Rogers
Îşi poate imagina cineva lumea
copilăriei fără poveşti? Lumea poveştilor e o lume în care binele învinge răul,
urâtul se transformă în frumos, supărarea în bucurie, imposibilul în posibil,
visele în realitate…
Fără ele copilul nu ar putea învăţa Binele, Frumosul, Dreptatea şi Armonia.
În perioada 22 ianuarie -10 martie elevii clasea a II-a, ghidați de directorul bibliotecii publice Obreja Veche Alla Grăjdianu și învățătoarea Ala Stîrcu au făcut o călătorie imaginară prin povești terapeutice în cadrul proiectului cultural-educativ „Cartea cu povești de leac.” ”Onestitatea - cea mai bună formă de politețe”, a fost motto-ul primului atelier. Copiii au aflat „Ce este onestitatea?” în cartea „Fii onest” de Zanni Louise și Missy Turner. Astfel, și-au îmbunătățit sufletul cu valori prețioase, pentru a deveni cu adevărat o persoană de apreciat. La finalul activității cei prezenți au conștientizat: Onestitatea este o calitate morală și un sentiment al demnității, dreptății și al conștiinciozității, care servește drept îndrumător în conduita omului.
La atelierul „Adio frică, Salut Siguranță” am descifrat codul
comportării când ne vizitează Doamna „Frică”. Subiectul, ca o trăire afectivă
cu care majoritatea copiilor se confruntă la un moment dat, a intrigat mult
elevii. Cu
ajutorul „Arborele fricii” și „Arborele curajului”, am reluat cu copiii firul
poveștii după care am prezentat anumite situații similare cu cele din poveste
(exemple din viața lor în care ar putea întâmpina situații conflictuale. Am răspuns
la o serie de întrebări despre cum s-ar simți în acele situații și care sunt
modalitățile eficiente de a le aborda ).
Apoi am făcut un popas în lumea „Emoțiilor”, au fost de toate: BUCURIE, MIRARE, FERICIRE, MULȚUMIRE, dar și tristețe, rușine, frică, furie, invidie - emoții descrise pe înțelesul copiilor. Împreună am citit cu voce tare cartea „Motanul încălțat” și ne-am jucat cu emoțiile prin înscenarea povestei. Prin jocuri, discuții interactive, am învățat să recunoaștem și să exprimăm emoțiile într-un mod sănătos. Copiii au avut posibilitatea de a identifica diferite tipuri de emoții, dar mai ales de a gestiona situații critice în care emoțiile negative își spun cuvântul. Fiecare zâmbet și fiecare gând împărtășit ne-au arătat cât de important este să ne cunoaștem sentimentele și să le gestionăm cu încredere. După care a urmat și alte teme: „Fii perseverant”, „Hai să fim fericiți”…etc.
Poveștile de leac nu erau doar pentru distracție, ci aveau și învățăminte importante despre cum să depășească provocările din viață. Participarea la astfel de ateliere a stimulat imaginația copiilor, deoarece le-au fost prezentate povești cu elemente fantastice, care i-au provocat să-și creeze propriile scenarii și să-și exprime gândurile într-un mod creative. Prin lectura poveștilor, copiii și-au dezvoltat abilitățile de citire, înțelegere a textului și interpretare. De asemenea, au învățat noi cuvinte și expresii, îmbogățindu-și vocabularul. Poveștile cu „leacuri” au inclus teme legate de vindecare, bunătate, iertare sau prietenie, oferind copiilor exemple de comportamente pozitive. Aceste lecții le-au ajutat să dezvolte empatie față de ceilalți. La astfel de ateliere, copiii au avut ocazia să participe activ la discuții, să povestească, să asculte și să învețe să comunice mai eficient. De multe ori, aceste ateliere au combinat povestirea cu activități interactive, jocuri sau exerciții creative, ceea ce a făcut învățarea mai atractivă și mai eficientă..
P:S.
Haideți să dăruim povești copiilor și să-i aducem către „A fost odată ca
niciodată…”, deoarece rolul acestor expresii este să facă lumea copilăriei mai
frumoasă, mai fericită și să construiască un viitor mai optimist.







Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu